De ce începem ortodonția la adulți cu terapie splint (și ce spun dovezile)

Când un adult vine pentru aparat dentar, la noi urmează de obicei o etapă intermediară: câteva luni cu un splint de stabilizare, înainte de a lipi primul bracket. Nu este obligatorie, iar dovezile care o susțin sunt mai slabe decât v-ați aștepta de la un protocol de cabinet.

Ce spun dovezile independente (partea care nu ne avantajează)

Ghidul internațional publicat în BMJ în 2023 face două lucruri diferite: recomandă puternic împotriva aparatelor ocluzale ireversibile (cele care schimbă permanent ocluzia) și, separat, face o recomandare condiționată (slabă) împotriva gutierelor ocluzale mobilizabile, reversibile, adică exact tipul pe care îl folosim noi. În limbajul ghidului, „condiționat împotriva” înseamnă că majoritatea pacienților bine informați ar alege probabil să nu le folosească, dar unii, în anumite situații, ar putea.

Cea mai solidă sinteză actuală este revizuirea sistematică publicată în British Dental Journal în 2020 (Riley și colab.), care a analizat 37 de studii randomizate. Concluzia: dovezi de certitudine foarte scăzută și, când toate subtipurile sunt analizate laolaltă, nicio dovadă că gutierele reduc durerea față de tratament minim sau absent.

Nu există niciun studiu randomizat controlat care să compare un protocol ortodontic care începe cu splint față de unul convențional, la adulți, în privința rezultatului final, a stabilității sau a riscului de disfuncție. Niciunul. Absența dovezilor nu înseamnă că beneficiul nu există, dar nici nu ne permite să îl afirmăm.

(O corecție de literatură pe care o veți găsi citată greșit în multe locuri: recenziile Cochrane din 2003, despre șlefuirea selectivă, și din 2004, despre gutiera de stabilizare, au fost retrase de Cochrane în 2016 ca fiind depășite. Nu pot fi invocate ca dovezi actuale, nici într-o direcție, nici în cealaltă.)

Declarație de interese

Etapa cu splint este un serviciu suplimentar, facturat separat de tratamentul ortodontic. Cabinetul nostru are, deci, un interes financiar în a v-o recomanda, iar argumentele care îi stau împotrivă sunt mai sus. În balanță intră și timpul: câteva luni până la începerea tratamentului propriu-zis.

A refuza această etapă este o alegere pe deplin legitimă, iar ortodonții care nu o folosesc de rutină lucrează în acord cu recomandările actuale bazate pe dovezi, nu superficial și nu „pe ghicite”.

Atunci de ce o facem

Raționamentul este de diagnostic, nu de tratament. La un adult care încleștează, mușchii pot menține mandibula într-o poziție de protecție. Dacă planificăm mutarea dinților pornind de la acea poziție și ea se schimbă ulterior, rezultatul poate fi altul decât cel proiectat. Splintul purtat o perioadă permite musculaturii să se relaxeze, iar noi să vedem cum se așază lucrurile fără acea contractură.

Există însă două explicații posibile, iar studiile nu pot alege între ele. Interpretarea pe care se bazează protocolul nostru este că splintul dezvăluie o poziție mandibulară mascată anterior de contractură. Interpretarea alternativă, la fel de plauzibilă, este că purtarea îndelungată a aparatului produce ea însăși aceste modificări. Deschiderea posterioară și rotația mandibulară sunt efecte cunoscute ale purtării prelungite.

Cât despre articulație: schimbă splintul ceva anatomic acolo? Foarte puțin. O meta-analiză din 2025 (International Dental Journal, 15 studii) a găsit o singură modificare semnificativă statistic: o creștere a spațiului articular superior de 0,15 mm, la limita semnificației. Sub pragul la care putem spune că s-a schimbat ceva ce contează pentru dumneavoastră.

Ce NU vă promitem

Nu vă „așezăm mandibula în poziția corectă”. Nu există o poziție condiliană ideală unică, iar poziția condilului nu face diferența între persoanele cu și fără simptome.

O discrepanță între relația centrică și modul în care închideți gura nu este un diagnostic. Este prezentă la aproape toate persoanele asimptomatice. Dacă practic toți oamenii sănătoși o au, prezența ei nu este semn de boală și nu justifică singură un tratament.

Nu vă protejăm articulația de aparatul dentar, pentru că nicio abordare ortodontică nu s-a dovedit că ar cauza disfuncție temporomandibulară, deci nu există un risc dovedit de la care să vă protejăm. Nu prevenim nici resorbția condiliană; nu există dovezi în acest sens.

Și nu vă promitem că ortodonția sau splintul rezolvă cefaleea, durerile cervicale sau țiuitul în urechi.

Splintul în sine este temporar și reversibil. Îl scoateți și totul revine cum a fost. Dar dacă poziția găsită după deprogramare devine apoi ținta către care mutăm dinții, rezultatul final este o repoziționare permanentă, obținută cu aparatul dentar. Iar repoziționarea mandibulară permanentă ca tratament pentru disfuncție nu este susținută ca fiind necesară.

Riscul concret al acestei etape

Dacă după deprogramare măsurătorile vă încadrează într-o Clasă a II-a mai accentuată, planul recomandat se poate schimba în consecință: tratament mai lung, eventual extracții, ancoraj scheletal sau, în cazuri limită, discuția despre chirurgie ortognatică.

O etapă de diagnostic poate duce la recomandarea unui tratament mai amplu și mai scump decât cel discutat inițial. Nu spun asta ca să vă descurajez, ci pentru că este exact mecanismul prin care un articol ca acesta ar putea împinge pe cineva către un tratament de care nu are nevoie. Meritați să îl cunoașteți dinainte.

Unde există un acord mai larg

Un lucru asupra căruia practic toată lumea este de acord: dacă există durere activă sau blocaj articular, acestea se evaluează și se gestionează înainte de a începe deplasarea dinților. Aici e pur și simplu bun-simț clinic. Nu începi un tratament de doi ani peste o problemă acută netratată.

La subgrupul cu factori de risc pentru resorbție condiliană (femei tinere, Clasa a II-a cu ram mandibular scurt, unghi mandibular mare, inocluzie sagitală anterioară), recomandăm prudență și evaluare atentă înainte de a începe, nu splintul ca măsură de protecție.

Cât de răspândit este acest mod de a lucra? Nu știm cu precizie și nu vă dau procente pe care nu le pot susține: sondajele pe acest subiect au avut rate de răspuns sub 10%, deci nu sunt reprezentative. Abordarea este astăzi minoritară în curentul academic dominant (sintetizat, de pildă, în prelegerea Sheldon Friel din 2025 la congresul Societății Europene de Ortodonție), dar este practicată de un număr real de clinicieni și publicată în reviste indexate. E o școală clinică minoritară, cu literatură proprie.

Concluzia mea, ca medic

Vă propun această etapă pentru că, în experiența mea, îmi dă un punct de plecare mai stabil pentru planificare la adultul care încleștează. Vă spun în același timp că cele mai bune dovezi independente de astăzi înclină împotriva ei, că este un serviciu pe care îl vindem, și că a o refuza nu vă face un pacient dificil.

Puteți veni să auziți ambele variante, cu și fără această etapă, apoi să alegeți. Programează o consultație în Galați. Despre ce poate și ce nu poate un splint în durerea musculară am scris separat, aici.

Ce citiți aici este poziția clinică a cabinetului nostru, cu dovezile care o susțin și cu cele care nu. Nu ține locul unei consultații de specialitate.